Cu Pescaru în echipă…

Ziceţi ce vreţi, dar numerele unor Pescaru, Gyorffy sau Ivăncescu ar trebui retrase şi afişate pe faţada stadionului, pentru a evita situaţia ingrată ca vreun pseudo-fotbalist să îmbrace un 5, 11 sau 2. Bine, la ce echipă avem sezonul ăsta, sunt jucători care ar trebui să dea bani din buzunarul lor ca să îmbrace până şi tricourile cu numere de Loto. Dar ăsta-i un alt subiect şi zău că n-am chef să mă obosesc tastându-l.  Sunt alţii prin birouri care pretind că ştiu mai bine cum se manageriază un club, deşi faptele lor denotă contrariul. Să revenim.

Cu Pescaru în echipă, de nimeni nu ne e frică, zice unul din versurile imnului „În oraşul de sub Tâmpa”. Am găsit în două reviste Fotbal (săptămânal de 12 pagini de pe vremuri) două fotografii care descriu perfect această secvenţă a cântecului nostru suprarealist (să-l auzi azi în difuzoare la stadion aşa pare).

Cu Pescaru in echipă

Nicolae Pescaru în apărare şi atac. În stânga, Pescaru respinge cu capul de pe linia porţii în meciul de la Bucureşti, cu Dinamo, când „stegarii” au bătut pentru prima dată în istorie în „Groapă”. Ivăncescu a fost autorul golului victoriei, din 11 metri. În dreapta, Pescaru îl bate pe dinamovistul Sandu în duelul aerian şi trimite centrarea lui Györffy pentru 2-1, în minutul 71. „Buţi” i-a întors practic serviciul, după ce în min. 58 Pescaru îl servise pentru egalare.

Fotografiile au o distanţă de aproape 6 ani între ele, iar Pescaru este înfăţişat în aceeaşi ipostează: mereu prezent şi gata de acţiune. Aşa cum a fost în toţi cei 19 ani în care a îmbrăcat tricoul Steagului. Şi dacă tot am pomenit de tricoul Steagului, iată un aspect interesant. În septembrie 1966 Pescaru purta clasicul, pe vremea aceea, echipament alb complet cu numere albastre, schimbarea culorilor urmând să se producă abia peste jumătate de an. În martie ’72 Pescaru este la fel de elegant în tricoul galben cu dungi verticale negre.

surse foto: Revista Fotbal, Anul 1, Nr. 18, Miercuri 28 Septembrie 1966/Anul 7, Nr. 304, Miercuri 22 Martie 1972, foto de D. Lăzărescu şi P. Romoşan


Susţinere blog

Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.

€1,00

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.